Despre cultele religioase din Romania
În România sunt recunoscute 18 culte religioase(Art. 49. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcţionează 18 culte recunoscute, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege, Legea 489/2006), care îşi desfăşoară activitatea fără intervenţia obligatorie a statului sau a politicii interne
Existenţa câtorva culte care nu sunt încă recunoscute oficial nu este periculoasă, ci trebuie să o acceptăm aşa cum este, fără discriminare.
Fiecare om este liber să-şi aleagă propria religie (conform şi legilor juridice ale unui stat democrat)
Istoria religiei este o dramă emoţionantă, a urcuşului omului către Dumnezeu. Căutarea omului este atât de sinceră, nevoia lui aşa de mare şi descoperirea lui atât de importantă încât nimic pe lume nu este mai vital decât pelerinajul spiritual. Fiecare cultură şi fiecare popor caută adevărul divin, cântă despre propriile credinţe, posedă rituri şi ritualuri diverse. Nici o altă convingere nu este mai universală, nici o teorie nu este mai fundamentală decât aceasta: că viaţa trebuie să-şi aibă originea într-un Duh sau izvor divin. Este imposibil să concepem universul fără Dumnezeu şi nimeni nu-şi poate imagina viaţa fără El drept cauză creatoare. Dintotdeauna, lupta dintre religii şi diferenţele dintre acestea au existat şi vor exista în continuare, deoarece niciodată nu se va ajunge la un punct comun între cultele religioase din întreaga lume. Sunt religii total diferite, religii monoteiste, religii politeiste, aşa că unui om care, să zicem, nu ar fi născut în nicio religie, i-ar fi foarte dificil să aleagă o biserică în care să activeze. Din acest motiv, mulţi şi-au creat propriile lor credinţe şi principii religioase.


